Eurodeputatul Dragoș Benea a publicat pe Facebook un punct de vedere legat de noul Guvern, ce va fi învestit în perioada următoare.
Potrivit liderului PSD Bacău, trebuie explorate toate variantele, inclusiv cu PSD în opoziție.
Am constatat, în ultimele zile, că există colegi care anunță, fără nicio urmă de echivoc, că PSD trebuie să intre obligatoriu la guvernare, având totuşi în vedere că nu ştim care este viziunea preşedintelui cu privire la acest subiect, iar argumentele avansate în sprijinul participării la guvernare sunt mai degrabă fragile: că electoratul ne-a dat un mesaj sau că primarii au proiecte de dus mai departe.
Poate că ar fi cazul să explorăm şi alte opțiuni – cum ar fi cea a opoziției constructive, de pildă – pornind de la realitatea că mulți oameni şi-au pierdut încrederea că îi mai apără cineva şi au căzut pradă iluziei că-i apără Aur şi formațiunile extremiste. Adică cei care le-au promis benzină la 1 leu/litru şi case la 35.000 euro.
Lăsatul extremiştilor de unii singuri în opoziție este, în opinia mea, un subiect foarte serios, cel puțin la fel de important precum cântecele de sirenă lansate de Stoica & Băsescu care, din „grija” ipocrită ca PSD să nu dispară în opoziție, cer intrarea noastră la guvernare: mi se pare că trecem prea uşor cu vederea perspectiva riscantă ca extremismul să monopolizeze opoziția, lucru care ar trebui să preocupe toate forțele pro-democratice.
Vă reamintesc precedentul din 2000, când alegerile nu au fost câştigate de extremişti tocmai pentru că românii au avut, în opoziție, o alternativă democratică serioasă: PSD. Dacă nu ar fi existat această opoziție, țara ar fi ajuns – cu siguranță – pe mâna lui Vadim & PRM.
Opoziția PSD de atunci, echilibrată şi rațională, nu i-a împiedicat cu nimic pe cei „15.000 de specialişti” ai falimentarei Convenții Democratice să facă performanță la guvernare şi… au făcut: unii au dispărut definitiv în istorie (PNȚCD), iar alții ar fi dispărut şi ei dacă Băsescu nu salva partidul prin câştigarea Primăriei Bucureşti (PD).
Istoria ne arată că avem datoria de a explora toate ipotezele de lucru, inclusiv posibilitatea opoziției constructive care nu echivalează nici pe departe cu o fugă de responsabilitate, ba dimpotrivă. Spre deosebire de alți colegi, care poate nu erau implicați politic în perioada 1996 – 2000, actualul nostru preşedinte interimar, Sorin Grindeanu, cunoaşte acele vremuri din interior şi poate analiza mai bine momentul prin care trecem.
Închei prin a spune că proiectele primăriilor sau CJ-urilor sunt – fără doar şi poate – importante, dar vă asigur că avem o responsabilitate cel puțin la fel de mare, aş zice chiar uriaşă, față de toți cei pe care nu-i ascultă nimeni sau cei cărora le tot spunem că o duc bine, însă realitatea coşului lor zilnic a infirmat şi infirmă această abordare a noastră!







Cum știm de zeci de ani, Benea calculează strategic mișcările cu voturile – cum ar putea să mai câștige niscaiva voturi din opoziție, acum când partidul lui a dus țara la dezastru financiar…..responsabilitate pentru țară, implicare în salvarea finanțelor țării…astea sunt mofturi. Știe el bine lecția de la Hrebenciuc!
„Opozitie constructiva” la PSD ?!? hahahahhaaaaaaaaa !
Mai degraba furisare pe usa din dos, la greu…duci tara de rapa, in pragul falimentului,si apoi te faci ca ploua… hai sa ne alaturam extremistilor pe care tot noi i-am validat din nevolnicie, sa nu ramana saracii singuri in opozitie.
Mvai, tu..ce mai grija pentru popor !
Bravooo !! Iata votantii AUR PSD in dreapta paginii.. tineti minte sa nu se mai repete cosmarul daruit noua de PSD AUR impreuna cu MESIA GC !!!
Un expozeu luuuuung, dar care nu spune nimic. Nici o părere tranșanta și asumata. Nu lipsește însă nici de data aceasta flatarea SEFULUI (de data aceasta, Grindeanu).
Eu nu inteleg intrebarea. V-ati pozat toti cu presedintele la festivitatea de la Cotroceni si acum faceti pe interesantii? Poi veniti si scoateti caruta din groapa ca voi si cu PNL ul ati bagat-o acolo. Ce vreti doi ani in opozitie si apoi sa veniti ca mari salvatori la alegeri? Nu cred ca o sa mai functioneze reteta asta. Asa ca hai la treaba PSD!
De asta va arde voua? Puneti mana si intrati la guvernare, nu dati bir cu fugitii.
e foame , boss! sinecuristii nu stie de opozitie constructiva, toti lipitoriii de afise vor in city break, nu-i intereseaza problemele matale cu AUR, ei pupa ghiul constant la PSD (10-15, luni-joi) ca sa se relaxeze de la 14:00 (plecarea de la servici) pana a 2-a zi la 10:00 (cafeaua la servici), ca vineri vine citybreku… ocupa-te matale de status-quo…Nicusor… pe noi ne doare la tenisi, punem poze pe Insta…….huo dictatura medicala, vrem Electric Castle…..ne mutam la PNL, BOSS!
Sistemul ii da aceste idei care sunt niste bazaconii, niste idei tipice comunistilor ? Dezastrul e total in urma guvernarii cu rotativa formata de doi dintre cei mai tâmpiti premieri de dupa 1989, Ciuca si Ciolacu, ultimul si corupt pana in maduva oaselor. Cu certificat de revolutionar obtinut in urma ,,marii revolutii” de la Buzau din 1989. Cat ii mai rabda Dumnezeu pe unii ?